Faith in humanity lost #worstweekforhumanity

The week started really awesome with a “chick” from IndieChicks missing my internship interview. We’ve set the hour, the timezone, everything, but when I came online one hour before my interview and waited patiently… TWO hours! The woman was not there! But she did managed to pop online three hours later, after I gave her two emails. And she was the one pissed off! Ha!

Tuesday was the time to see how a clueless teen has a “fixed rate” for his articles. Mind you, I am only working for five years in the field, but I don’t afford a “fixed rate” because I am still learning. Which will probably stop about 30 years from now, when my expertise will allow me to set a fixed rate for my work. Because I will be able to deliver close to perfect articles. And before you ask, the guy wanted 200 euros for less than 4.000 words, which is usually paid in freelancing with 40 dollars. I am sooo sick of “I rule the world, I am perfect, I know everything” teens, fresh from the school, who are clueless on how much they value and how much their work is worth!

Then there is this guy from Dhaka who drops me 5-8 articles at the end of the day and expects to receive them in like 2-3 hours. I am a human!!! I need to document on those! Another one who is clueless about how this whole “writing” thing goes on! And guess what? After he forgot to send me articles for two days, he sends something at 5AM and asks me about “work progress” at 6AM. Seriously???

I am sooo sick of people!

And then there is the TR issue. Aka Tony Robinson, the British comedian. Apparently, a Callie owns him – because she has an UN-OFFICIAL website about him (which hasn’t been updated for ages) and no one else can have another website on this guy. Oh really??? As long as you don’t own the internet, I can make thousands of websites on TR! And I will probably do, the next time I am dealing with insomnia!

Then, all the photos you can find on TR are owned by people who took them. Even if it’s about a teeny tiny picture, shot from miles away, “it is mine”. Well, unless you happen to own the guy and all the pictures he ever took, you DON’T own that! Copyright is one thing, being a jerk is another!

To make everything even worse and even lower queen of all thing TR, Callie, is jerkie enough to ignore all the emails and message I send to her, until, I post something about TR on my own site, written by me. Girl, you’ve picked the wrong person to mess with! I am not buying this and never will!

Now, there are three more days of this week and I am looking forward to see what human dirt will they bring.

01dc6337573e5b0c902805f31b0b2195924465806fd7f84f005c71aaa6ab0a87

Categories: Life.Dot. | Tags: , , , | Leave a comment

Journalist/Content Writer – Viiva is looking for YOU!

viiva-logo

If you are passionate about writing and wish to join a new company, develop your English writing skills and build yourself a portfolio, YOU are what we are looking for!

We are seeking five savvy wordsmiths to join our team and work remotely. Candidates must be in love with writing and have :
– Perfect Written English
– School of Journalism / Previous experience (proven with online links towards your articles)
– Creativity, Adaptability, Enthusiasm
– the ability to adopt a certain writing style or adjust your writing voice to the website’s audience
– couple of hours a day to write between 2 to 4 pieces of 300-400 word articles

Contact: helena.negru@gmail.com

Job Description:

You will be:
– writing articles in English,
– post them on WordPress
– promote them to your social network
The writer is expected to sustain and develop the company’s voice across the online environment.

During our collaboration we will provide you with the know-how of writing attractive articles, the opportunity to write for an extensive female audience, flexibility and certificate of practice (if needed).

Who we are:

Viiva.com is a modern women’s lifestyle blog where you can find articles from Sex to Dating, from Education to Nightlife and everything else a modern woman needs and wants to read about.

Categories: Uncategorized | Tags: , , , | Leave a comment

Inainte de a-ti investi banii in deschiderea unui mic magazin …

Originally posted on Idei Afacere:

Open magazinUna dintre cele mai simple idei de afaceri este deschiderea unui magazin. Teoretic o astfel de afacere este extrem de simplă: iti amenajezi un spatiu comercial intr-un vad comercial bun, iei marfă de la niste en-grosisti sau direct de la producători si apoi o revinzi cu un adaos comercial bunicel.
Majoritatea celor care doresc să isi deschidă propria afacere se gandesc prima dată la un magazin deoarece in comert teoretic nu trebuie să ai studii de specialitate sau o vastă experientă anterioară si in plus, dacă e vorba de un mic magazin, ai sansa de a te lansa intr-o afacere cu bani putini. Pare sa fie o idee de afaceri bună.

Chiar dacă pare simplu nu trebuie să te pripesti dacă vrei să iti deschizi un magazin. Inainte de a te decide să iti investesti banii intr-un magazin ar trebui să găsesti răspunsul la cateva intrebări.

Care va fi profilul…

View original 1,335 more words

Categories: Uncategorized | Leave a comment

Jurnalul unui depresiv ep1

A trecut un an si 3 luni de cand usa s-a trantit in urma mea la Rol.

Un an de tratamente fara efect, insa cu efecte adverse oribile. 5 luni de plans incontinuu, fara apa, fara mancare, fara sa ma pot ridica din pat. Si o multime de crize de panica – fara numar, cum zic manelistii. Au trecut si cateva sedinte de terapie, multe analize dureroase si o internare la Spitalul 9.

De un an si 3 luni singurul lucru pe care mi-l doresc cu adevarat este sa ma culc si sa nu ma mai trezesc niciodata. Da, adica sa mor. Mai precis, sa ma omor. Ce m-a oprit pana acum? Teama de esec: nu vreau sa raman o povara pentru mama, o leguma aruncata dintr-un pat de spital in altul, care vede si aude, dar nu poate reactiona.

Nu ca acum sunt departe de starea asta: nu simt nimic, doar durere. Cu greu reusesc sa mananc, iar alte activitati sunt adevarate excursii pe Everest. De exemplu, mersul la piata.

De un an si 3 luni il visez mereu pe criminalul meu, Iulian Andrei, cel care este la fel de las ca si mine – nu a avut curajul sa ma omoare cu adevarat, lovindu-ma cu o piatra in cap, asa cum a facut de multe ori in tinerete. Mi-a omorat sufletul, spiritul, tot ceea ce reprezentam eu si mi-a ;asat un corp lipsit de viata. EU am ramas acolo, pe scaunul meu de la Rol, in biroul nostru mic, care mereu mirosea a parfum, tigari si mancare buna. Ce a iesit pe usa pe 3 septembrie este un zombie fara pofta de a trai, care nu reuseste sa isi mai gaseasca ratiunea de a fi si locul in lume.

Poate de la tratamentele pe care le fac, poate de la altceva, corpul meu miroase oribil. Indiferent cat m-as spala tot simt un miros gretos, de… mort, pana la urma. O data, innebunita de duhoarea pe care o simteam, desi eram la dus, am luat peria de sarma pentru covoare si m-am frecat cu ea, in speranta de a scapa de mirosul oribil. Nu am scapat de miros, insa am ramas cu rani din care curgea sange. Unele nu s-au mai vindecat, iar altele au lasat cicatrici.Daca tot a venit vorba despre corpul meu, inca se mai vad “vanataile de la Rol” – semnele care le-am capatat cand mi s-a facut rau, pe vremea cand eram la servici. O asistenta a incercat sa imi puna o perfuzie si nu a reusit defel. Ca urmare, am la ambele brate vanatai pe vene, cu o vechime de un an si 3 luni.

Si daca tot a venit vorba de corpul meu, m-am ingrasat 11 kg – ca fapt divers, atat s-a ingrasat mama cand a fost gravida cu mine. Eu am capatat suncile de la dieta bazata exclusiv pe anti-depresive si narcotice, fara sa pun in gura altceva decat apa, atunci cand luam pastilele.

Am mentionat stagiul de la Nr. 9: la toate consultatiile m-au intrebat medicii despre tendintele de suicid. Ce a fost interesant a fost ca ma intrebau cum as face-o, isi notau si apoi spuneau “Bine”. Se vede treaba ca faceau sondaje de opinie printre astia ca mine, care vor sa-si incheie treburile cu viata.

Mai sunt o multime de lucuri de spus, desi nu am facut nimic in acel an de cand am fost condusa ca un prizonier catre usa.

Insa azi mai spun un singur lucru: i-am vazut pe calaii mei de mai multe ori in ultimele 3 luni. Nu, Dl Mihai nu a avut nici un cuvant de spus in faptele care au dus la arucarea mea in strada. Dar atunci cand l-am vazut in trafic, in masina lui mare si neagra cu numar “ROL” am simtit singurul lucru pe care il simt de un an incoace: durere. Un pumnal greoi care imi intra in inima si coboara spre stomac, oprinduse in coloana. Si ramane acolo, sufocandu-ma, timp de mai multe zile.

Asta simt si cand trec pe langa Dacia 70, asta simt si cand ma trezesc si realizez ca nu ma aflu intr-un cosmar care se va termina. Asta am simtit si cand am trecut pe langa servici si am vazut luminile aprinse la ora 23. Stiam cine este inauntru…

Categories: Life.Dot. | Tags: , , | Leave a comment

Female pope was head of Catholic Church for two years. True or just legend?

siena05:

The impossible is always possible! A woman reigned as a Pope until her femininity was publicly revealed.

Originally posted on Blue Line:

The Roman Catholic Church at the head of the medieval popes were very far from the ideal of a holy man. The credulous people were willing to believe any scandalous tale of them. There was a legend, which was for centuries believed.
According to legend in the 850’s years the Christians feared throughout Europe. Earthquakes were in Southern Italy, blood-rain was in France and locusts attack were in Rome. People of Rome waited encouragement from Pope John VIII,  who was very loved.
In 857 the Pope was walking from St. Peter’s Basilica to his residence and lots people accompanied his. When they arrived into narrow alley in the holy father stumbled and collapsed. A few minutes later, people were shocked to realize that the Pope is a parturient woman. When the baby is born, they seized the woman and the newborn child, and stoned them to death.

Who was she?

View original 451 more words

Categories: Uncategorized | Leave a comment

6 things I learned from Kommissar Rex which distort life

After almost 20 years I’ve rediscovered my all-time favorite series, Kommissar Rex. Of course, I HAD to re-watch all the eps, which I did. And while I was entertaining myself I couldn’t help but notice some things which managed to completely distort my life-long view upon life. Yes, Kommissar Rex altered my view upon life in such a degree I was able to identify X things which are now part of my fundamental opinions.10343692_707074739399670_4173056051375097846_n

And because I have a blog, I had to share these with you, so here you are:

1. Richard’s wardrobe defined my view upon the masculine outfit

Each character in the series has its own trademark outfit with Stockinger’s green matching suits, Hollerer’s  modern interpretation of the folk costume with suspenders, Bock’s blue suits and over-sized jacket and Graf’s bow tie. I can’t forget Brantner’s shirts, always revealing his six packs – phew!

But Richard’s outfit was carved deep in my mind as being the proper look for an eligible man: a nice blue or gray suit worn with a matching vest and a long overcoat. For me, that’s how a real man should look like.

And nowadays, when I look around I can see lots of low waist jeans, horrific jackets and lots of jewels in young men – YUCK! How am I going to find a proper-dressed man, like Richard Moser? Well, thanks a lot Kommissar Rex for distorting the image of a man for me 18 years ago!

2. Kommissar Rex leaves you with the false impression that all detectives are sweet and good looking

Yup, not much to comment on this one. I mean, just look at Moser and his super-kissable lips and firm butt! Then Bock enters the stage, with his murderous smile and his great eyes! To top the series and make up for Moretti’s replacement, Brantner has a body to die for! God, I wish I could live in a city populated exclusively by serial killers, just to meet these gorgeous detectives!

3. Men are always looking for good-looking girls

You see they are handsome, but they also know it, so our men are always on the lookout for a new partner – out of crime. I’ve lived my whole teenage life believing that men are always interested in women, just to find out this is a huge bulls**t! When I was old enough for romance I found that men are rarely interested in women, not to mention sex. Which was a colossal disappointment…

4.Good cops also make good dads

Another major life distortion found all over in the series, as Moser and Bock would definitely make awesome dads. They know how to act around children of all ages, they are sensitive and they are able to bond with the little ones in the blink of an eye, which makes you imagine how well they’d parent their own children.

5. Detectives on duty always have time to relax

Dealing with a tough case never stopped Moser and the team to take some hours to relax. Sometimes they find time to read a story to a child, other times they just relax with a female suspect, spend some leisure time with a victim or have a nap in the car, but they are always ready to step back and enjoy life off duty, when they are supposed to be on duty.

6. Colleagues are friendly and make good friends

This one is the ultimate life-distort in Kommissar Rex, as I found four years ago. The series presents friendly mates, who obey the leader. They work together and they party together. They exchange gifts and they protect each other, no matter what are the consequences.

Which is the exact opposite of the real relationships between colleagues. Nowadays you are being gossiped about, laughed at and pushed into the “grave” when you’re in trouble. I could write a whole novel on how bad are the relationships inside an office nowadays, so I will sum it all up in a single phrase: Kommissar Rex gave me unrealistic expectations when it comes to work colleagues relationships.

A personal secret: the love affairs in Kommissar Rex set the base for two of my sexual fantasies… which were quickly discredited by the men in my life, so here is another way Kommissar Rex distorted life for me.

Categories: English | Tags: , , , | Leave a comment

Sunt oare minunata?

Azi am primit mai multe complimente decat am primit in toata viata mea, iar discutand cu un om care este pe acelasi nivel cu mine – ceea ce nu am mai facut de un an – am realizat ca sunt si eu plina de mistere si contradictii.
Ca si el, am o minte iscoditoare, care vrea sa afle tot despre toate; sunt tanara dar am deja o oarecare profunzime, pe care am descoperit-o astazi, in timp ce vorbeam.
Tot astazi am vazut din nou cat de mult influenteaza motivationalele facute de mine acum mai bine de un an persoane cu o profunzime sufleteasca care o depaseste pe a mea. Eu, “neica-nimeni”, am atins multi oameni cu motivationalele pe care le-am facut. Sa fie “de vina” modul in care le faceam – pe furtuna, plangand in hohote pe care doar sufletul meu le auzea, band din sticla de bere ca dintr-un elixir al uitarii – acel ceva care le-a facut speciale?
Nu voi afla niciodata.
Iar se deruleaza filmul fara sfarsit al celor 4 luni si iar ma inec in lacrimi in timp ce scriu aceste randuri. Cat de dor imi este de Mihai, Sofa, Cici, Oana, Alex, Viorel si de tine! Imi este atat de dor si atat de frica! Vreau sa ii iau in brate pe fiecare, sa radem, sa glumim, sa ne simtim bine si sa existam.
Dar ma ineaca frica, imi este groaza; de mine si de ura si de invidia pe care le simt fata de Oana si de baieti.
Iar totul devine prea intens cand ajung la tine – si mereu ajung la tine. M-ai omorat dinauntru spre afara, dar ai uitat sa imi iei si viata.
Te rog, te implor, I. pune mana pe o piatra si fa ultima miscare, asa cum ai facut de mii de ori – nu mai pot sa traiesc in iadul pe care mi l-ai impus cu forta o viata de zombie, un corp fara vointa, fara alte sentimente in afara de durere. Te rog, termina ce ai inceput!

Categories: Life.Dot. | Tags: , , | Leave a comment

30 Genius Things to Make With Your Old Magazines

siena05:

Colectia de reviste poate sa devina o adevarata comoara si te poate tine ocupata muuulta vreme.

Originally posted on StyleCaster:

Are you someone who’s been hanging onto old copies Vogue, Domino, Harper’s Bazaar, and Vanity Fair, only to realize you’re basically running out of magazine storage room? Us too. That’s why we’re all about finding new ways to reuse our stacks of fashion magazines to make cool new things.

MORE: 50 Simple Ways to be More Eco-Friendly Now

Pinterest, obviously, is a wealth of genius DIY information, so we’ve compiled 30 of the coolest things you can make using your old glossies. Whether it’s a a set of notecards or a chic print for your gallery wall, there’s something here that even the least crafty gal can master.

MORE: 50 DIY Decorating Tips Every Girl Should Know

View original

Categories: Uncategorized | Leave a comment

Ocazia razbunarii

La fix 1 an si 4 zile de cand usa mare de metal s-a trantit in spatele meu, am ocazia sa ma razbun: Stanca isi cauta newbie.
Eu nu am pierdut anul doar luptand cu boala, dar am reusit sa si invat ceva in plus de cand eram “raza de soare de la Romania”.
Pot sa aplic si sa ma razbun. Dar nu o voi face, fiindca sunt inca fidela. Ca intotdeauna. Las razbunarea pentru prosti, chiar daca beau apa si mananc paine.

Categories: Uncategorized | Leave a comment

Viata dupa un an de la Romania Online

Pe 3 septembrie 2014 se implineste fix un an de cand usa cea grea de metal s-a inchis cu zgomot in urma mea. Si cu furie. Si cu incantare si usurare pentru Andrei. Domnul Director….

Era marti, la ora 12 si ceva minute. Lacrimile au inceput sa curga pe fata mea si de atunci nu s-au mai oprit. Si nu se opresc, desi iau 5 pastile pe zi ca sa se opreasca. De un an nu am mai zambit, nu am mai ras. Fiindca imi rasuna in cap incontinuu cuvintele dlui Mihai “Nu am mai vazut pe nimeni care sa rada atat”. Nu am mai ras deloc de atunci.

Inainte ca usa sa se inchida in urma mea, inima a inceput sa doara cumplit, la propriu, ca un atac de cord si tot cerul si pamantul s-au invartit cu mine. Nici astea nu s-au oprit de atunci. Ma doare in piept in continuu, fara oprire, surd si adanc.

Dar adevaratul infern in care “traiesc” de un an este starea de moarte. Sunt moarta, dar inca respir. Ar trebui sa fiu intr-o urna, langa tata, intre pietrele mormantului, dar sunt in patul meu.

Iar in mintea mea se desfasoara incontinuu un film: filmul vietii mele la Romania Online. Este o cascada pe care nu o pot opri nici atunci cand dorm; traiesc iar si iar fiecare secunda dintre cele cinci luni petrecute in acel birou.Filmul complet, cu sunete, mirosuri, gesturi, in cele mai mici detalii. Modul in care el isi tinea mainile deasupra tastaturii cand se gandea, cum zambea cand aduceam o prajitura, cum se schimba la fata cand se certa cu redactorii. Si fiecare vorba si sunet pe care l-a spus. Si care s-a spus, in tot biroul. Eram 17 oameni si in mintea mea se deruleaza incontinuu fiecare soapta, injuratura si cuvant spus de catre fiecare dintre noi. Si fiecare minut petrecut in cele cinci luni atunci cand eram acasa sau pe drum. Atiu perfect fiecare cuvant, gest si expresie pe care am spus-o sau facut-o, noi toti. Si imi amintesc si articolele – aveam la un moment dat peste 20 de pagini de FB in administrare, cu postari la o frecventa de 10 minute: imi amintesc fiecare postare, chiar daca majoritatea aveau titluri modificate subtil. O stiu pe fiecare in parte.Si toate sunt bine localizate in timp si spatiu, in filmul meu de neoprit, in care fiecare zi este retraita iar si iar.

Nu pot sa opresc nici lacrimile mele, nici durerea din piept, nici cascada filmului de la RoL, nici macar pentru o secunda. O blestemata de secunda in care sa nu plang si sa nu simt amalgamul oribil de sentmente prin care am trecut in cinci luni si care m-a facut incapabila sa mai simt altceva decat durere.

Am o marturisire de facut: nu imi iubesc catelul. A aparut in casa mea pentru mine, ca sa ma scoata din starea asta, sa ma ajute sa simt placerea si zambetul din nou. Toata viata mi-am dorit un caine. Acum il am, de 9 luni si ma iubeste cu un devotament fantastic. Iar eu simt doar mila pentru ea. Mila care ma impiedica sa o dau si multa vinovatie pentru ca nu o iubesc.

Si mai am o marturisire de facut: in amalgamul de durere ramas dupa serviciul meu – meu, nu a fost niciodata “al meu”, dar nu pot sa il numesc altfel – am ramas cu o dorinta pe care, din nou, nu o pot stapani. Stiiti toti la ce ma refer: la instinctele hormonale care se potolesc doar cu pastile. Pastile scumpe, pe care nu mi le permit.

Asta fiindca de pe 14 septembrie 2013, de ziua mea, nu am mai iesit din casa pana la sfarsitul lunii ianuarie 2014. Ce am facut pe 14 septembrie? Mi-am memorat viata ratata: am mers la Gara, unde l-am privit plecand pe Mihai, acum 6-8 ani, cine mai stie?, in mintea si sufletul meu e ca ieri, dupa ce ii spusesem ca il iubesc, iar raspunsul lui a fost scurt si la obiect: “Nu vreau sa mai aud de tine. Dragoste cu sila nu se poate”. Asta se intampla cu 2 luni inainte de BAC, pe care am reusit sa il iau pe muchie de cutit, printre plansete nocturne. Eu, care invatasem pe rupte patru ani pentru notele de 9 si de 10 pe care le aveam. Am fost o dezamagire pentru profesorii care ma apreciau, mai ales pentru Marius Marzacu. Cand am simtit dezamagirea si uimirea din vocea lui, atunci cand i-am spus nota la examenul de informatica, am intrat in pamant.

De la Gara, am continuat drumul la Spitalul Militar, unde sicriul de plumb cu halca de carne si oase mancate de cancer, care fusese tata acum cateva minute, iesea pe usa si se indrepta catre biserica din curte, apoi la intrarea de la morga. Si atunci lacrimile imi cugeau pe fata – totul era un cosmar. Dar stiam ca este adevarat: dimineata, la 5 am deschis brusc ochii dintr-un somn ce fusese profund si am simtit ca tata murise. Am stiut. Dupa 10 minute a sunat telefonul si ne-a anuntat. Asta se intampla pe 31 septembrie 2010 – anul ala, de ziua mea imi dorisem doar sa ii gasesc lui tata un loc la hospice, ca sa aiba unde sa moara.

De la Spitalul Militar, m-am dus catre Dacia 70, unde am petrecut singurele momente fericite din viata mea de adult. Dar… acum a ramas doar durerea cand privesc gardul vechi si balconul cu flori. Si lacrimi, din nou lacrimi, covarsitoare. Mirosul de socata si numele boem de Dima si filmele vechi romanesti care imi placeau atat de mult sunt acum pumnale otravite. Si unul dintre oamenii cu care am crescut s-a transformat intr-un simbol al durerii: Mugur Mihaescu, aka Leana, pe care il cunosc, nu mai este persoana care ma facea sa rad cand credeam ca voi muri de pneumonie; este o imagine plina de durerea unui paradis pierdut. Pierdut de ce? Nu stiu.

Apoi m-am intors acasa, unde biserica cea mare anunta cu batai de clopote veste de sarbatoare – Ziua Crucii, pentru cine nu stie, ca de’, sunt nascuta la zi mare – iar durere, iar plans, iar puhoi de amintiri. Pastele cu miros de flori de tei si briza placuta vor ramane pentru totdeauna o teroare, din cauza amintirii legate de ele. O noapte perfecta, care a devenit cosmarul pe care il traiesc acum.

De atunci, de pe 14 septembrie 2013, m-am asezat in pat si nu m-am mai putut ridica vreme de 5 luni. Nu simteam foame, nici sete, doar am plans fara oprire, cu corpul cuprins de o durere acuta si profunda. Si de atunci filmul lunilor petrecute la servici se tot deruleaza in mintea mea, in fata ochilor mei, incontinuu. La inceput analizat inconstient fiecare secunda din acest film si ma intrebam unde am gresit atat de rau. Greseli am gasit multe, dar unele care sa duca la iadul care a urmat si la aruncatul pe usa afara inca nu am gasit.

Azi, o alta noapte de disperare, scriu acest post de la ora 04.am. Ma ustura ochii si fata de la lacrimi si mi-a amortit tot pieptul de durere.

Si mai am o marturisire de facut, de fapt doua. Prima: nu mai pot lucra, din cauza starii mele. Tratamentele pe care le-am facut nu m-au ajutat si nu rezist nici la micile frecusuri cotidiene; nu se pune problema sa o iau de la capat cu o noua cariera. Oricum, sunt prea batrana pentru asta.

Si doi: vreau sa se termine tot. Din momentul in care usa de metal s-a trantit in spatele meu la Romania Online imi doresc sa mor. Imi este frica sa nu esuez si sa raman “leguma”, altfel, as face-o. Fara regrete.

De ce m-ai ales pe mine Andrei? De ce nu m-ai omorat cu un cutit sau o piatra, asa cum au incercat altii sa te omoare pe tine? De ce mi-ai lasat corpul sa traiasca? Atat iti cer: 3 raspunsuri. Sincere, nu mincinoase, asa cum au fost toate celelalte.

 

Categories: Life.Dot. | Leave a comment

Blog at WordPress.com. The Adventure Journal Theme.

Psychoz

Home To The Slightly Derailed

Out of Routine

TiNeReTe, RiTm, PaSiUnE, MuZiCa, CuLoArE

Wrapunzel ~ The Blog

Your Hair Wrapping World

Bridechilla Blog

Be the Chill I

Blue Line

Travel to Link the World

MuseBoxx

Space to Create

Grady P Brown - Author

Superheroes - Autism - Fantasy - Science Fiction

StyleCaster

Style News and Trends

Motivatingdaily - Your source for daily motivation

Daily motivational quotes. Motivation and inspiration for everyone :)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 255 other followers